Referat Maitreyi (eliade) Eseu Tema Si Viziunea Despre Lume

  • Nota 10.00
  • 0 comentarii
  • Publicat pe 16 Martie 2019

Descriere Referat

         Supranumit "spirit al amplitudinii" de Eugen Simion, Mircea Eliade a pus în dificultate critica literară în a găsi un punct comun al scrierilor sale. Distanța dintre preocupările de istoria religiilor și proza fantastică ("La țigănci"), pe de-o parte, sau dintre volumele de eseuri și cele autobiografice ("Amintiri", "Jurnal"), pe de altă parte,  nemaivorbind de romanele sale autentice ("Maitreyi"), conduce spre evidentele tendințe antitetice și nu spre conturare unei viziuni unitare. Cu toate acestea, între dorința de a trăi cu intensitate realitatea și reflecția asupra experienței sacrului se stabilesc anumite conexiuni care justifică interesele multiple ale enciclopedistului Eliade. 
        Astfel, atunci când autorul vorbește despre ascunderea sacrului în profan, acesta exprimă o întreagă filosofie de viață: realul, cotidianul, banalul interesează numai în măsura în care experiențele și trăirile conduc la o depășire a carnalului pentru a realiza o integrare a vieții omenești în eternitate. Mai precis, nu orice eveniment al vieții exterioare contează, ci doar acelea decisive, care transformă individul, îl ridică oarecum la un nivel suprauman, trăirile lui subiective având relevanță metafizică. Așadar, aspirația lui Eliade în raport cu realitatea vieții este fundamental spirituală. Iar această viziune de ansamblu determină și concepția lui Mircea Eliade despre roman: dacă numai unele evenimente sunt esențiale în existența umană, devine clar faptul că acelea vor fi și cele reprezentate.
În consecință, odată cu "Maitreyi" (1933), se instaurează o nouă orientare în cadrul prozei românești interbelice de tip subiectiv, numită sugestiv roman al experienței, fără a fi totuși al oricărei experiențe.

Descarca referat
  • Specificatii Referat Maitreyi (eliade) Eseu Tema Si Viziunea Despre Lume :

    • Tema: Maitreyi (eliade) Eseu Tema Si Viziunea Despre Lume
    • Tip de fisier: docx
    • Numar de pagini: 3 pagini
    • Nivel: Liceu
    • Descarcari: 0 descarcari
    • Accesari: 17 accesari
    • Nota: 10.00/10 pe baza a 0 comentarii.
    • Pret: 2 Monede
    • Pret aproximativ in lei: 8 RON (pretul variaza in functie de modalitatea de plata aleasa)
      Disponibilitate: In stoc! Comanda-l acum!
    • Taguri: maitreyi, eliade, eseu, comentariu, bac, bacalaureat,