Referat Controlul Financiar

  • Nota 10.00
  • 0 comentarii
  • Publicat pe 29 Aprilie 2015

Descriere Referat

    Obtinerea unui profit cat mai mare si intr-un timp cat mai scurt duce adesea agentii economici inspre incalcarea legii sau macar inspre nerespectarea rigorilor regulilor pietei. O evidenta contabila reala, bine organizata, duce la transparenta activitatii comerciale oricarei societati. Aceasta este cel mai bun indicator al capacitatii de a avea profit.
In linii mari, controlul are rolul de a verifica respectarea directivelor stabilite, de a preveni, respectiv inlatura aspectele negative, sa le consolideze, respectiv amelioreze pe cele pozitive. 

    Din multitudinea de forme ale controlului (tehnologic, economic, financiar, alcalitatii produselor, sanitar, al protectiei muncii, juridic, etc), in referatul de fata il abordam pe cel financiar. Acesta vizeaza procesele financiare din interiorul firmei, cele de administrare si de gestionare a patrimoniului, si nu mai putin important, rezultatele inregistrate in activitatea economica. Indiferent daca este preventiv, operativ sau postoperativ, controlul financiar, controlul financiar vizeaza in principal combaterea evaziunii fiscale, aceasta aducand reale si grave prejudii intregii economii.

    Pentru imaginea de ansamblu a ceea ce reprezinta controlul financiar, referatul de fata acorda cinci capitole mari, impartite in subcapitole. Primul capitol prezinta o imagine generala a controlului financiar, cu obiectul, functiile si rolul sau, urmand ca in capitolul al doilea sa fie identificate formele de control financiar (preventiv, concomitent, ulterior). 

    Al treilea capitol detaliaza cele mai importante si des folosite procedee si acte de control financiar. Inainte de finalul referatului in care este un studiu de caz referitor la auditul intern al unei societati comerciale, in capitolul al patrulea sunt oferite informatii legate de evaziunea fiscala si cele mai intalnite forme ale acesteia.
Descarca referat

Mai multe referate din categoria referate-economie

Detalii referat Nivel Nota Pagini Pret
Creditul si dobanda Liceu 10 24 14
Performanța bancară in tarile central si est europene Facultate 10 39 100
Vodafone Liceu 10 21 14
Compararea ofertelor Liceu 10 25 14
Tva Liceu 10 37 10
Dentison laborator tehnica dentara Liceu 10 20 10
Administrarea societatilor comerciale Facultate 10 14 14
Contractul de franciza Facultate 10 39 14
Comercializarea ceasurilor Liceu 10 34 8
Impozite directe Liceu 10 24 8