Lucrare Eficacitatea Tratamentului Cu Isotrexin Gel In Acneea Vulgara

  • Nota 10.00
  • 0 comentarii
  • Publicat pe 30 Iunie 2016

Descriere Lucrare

Efectul keratolitic 
        Reducerea descuamării epiteliale este realizată de unele produse topice, cum ar fi tretinoinul, isotretinoinul, ca și retinoizii de generație mai recentă (ar fi tazarotanul, adapalenul), acidul salicilic, precum și acidul azelaic, care este un agent antimicrobian.
        Tretinoinul topic (acidul transretinoic) acționează prin diminuarea retenției sebacee, accelarînd turn-overul celulelor epiteliale din infundibul. Stratul cornos se normalizează, devine mai puțin aderent și se elimină mai rapid, iar odată cu el se evacuează și sebumul. La începutul tratamentului se poate observa chiar o explozie de pustule, din cauza creșterii permeabilității sacului folicular. Tretinoinul este condiționat sub formă de crema 0,025,  0,05 și 0,1% sau de gel 0,01 și 0,025 (Aerel, Effederm, Retancyl). Există forme asociate cu eritromicina (Antibio Aberel gel). [61]
        Alegerea formei gelatinice este in funcție de topografia acneei. Astfel, gelul sau crema sunt pentru față, iar loțiunile-pentru spate. Se aplică de 1-2 ori/zi, timp de 2-3 luni, ca doza de atac, apoi se reduce progresiv posologia la 1-2 aplicații/saptamînă, alegînd preparate mai puțin concentrate pentru tratamentul de întreținere. Trebuie avute în vedere unele recomandări:
-în primele săptămîni de tratament, se începe progresiv printr-o aplicație la 2 zile sau o diluție mică (0,025%)
-topicul se aplică pe pielea uscată, seara;
-curățirea pielii nu se face cu alcool sau cu săpun, ci folosind o crema hidratantă;
-atenție la eventualitatea unui puseu pustulos, parodoxal, în primele săptămîni de tratament.
        Cu toate că absorbția transcutanată a tretinionului este minimă, practic nulă, nu se recomandă aplicarea lui la femeile însărcinate.
        Isotretinionul-Roaccutane gel 0,05%(Hoffman la Roche) acționează similar tretinionului, fiind superior benzoilperoxidului și acidului azelaic și chiar tretinionului. Poate fi asociat cu eritromicina 2% (Isotrexin gel,Stiefel)
        Acidul Acidul salicilic se aplică în concentrație de 0,5-2%, în soluții hidroalcoolice. Are un efect mai slab asupra comedogenezei decît retinoizii aromatici, dar este totuși util.
        Acidul azelaic, agent antimicrobian, este cunoscut de mai mulți ani pentru acțiunea depigmentatantă. Activitatea antiacneica este dublă: pe de o parte acționează asupra componentei retenționale, prin modificarea fenomenelor de keratinizare la nivelul infundibului folicular și, pe de altă parte, acționînd asupra componentei inflamatorii, prin activitatea bacteriostatică asupra Propionbacterium acnes. Se prezintă sub formă de cremă 20% (Skinoren) fiind necesare două aplicații pe zi.

Descarca lucrare